Superblog 2018

Plan de educație financiară!

Posted on in Superblog 2018

Am crescut într-o familie de oameni simpli, alături de cei doi frați ai mei. Pentru a salva pe cât posibil bugetul familiei, fiecare vacanță, fie ea de vară, cu ocazia sărbătorilor Pascale sau ale Crăciunului, o petreceam alături de frații mei la țară, la bunicii materni, într-un sat uitat de lume, cum ne plăcea nouă să spunem.

Atât bunica, cât și moșu’ era foști lucrători ai CAP-ului, deci pensia lor era mai mult decât infimă, dar în ciuda acestui fapt, niciodată nu au fost puși în situația în care să apeleze la ajutor financiar din partea rudelor sau prietenilor. Nici măcar nu așteptau venirea pensiei, pentru că în permanență aveau bani rămași din pensia precedentă.

Sunt convinsă că bunicii mei nu luaseră nici o oră de educație financiară, dar în ciuda acestui lucru, ei erau suficienți de educați financiar. Cunoșteau adevăratul sens al banului și prioritățile vieții lor. Se axau foarte mult pe investiție și de acolo le venea cea mai mare sursă de venit, din munca pământului.

Astăzi, trăim în secolul vitezei și de multe ori asta ne fură din peisaj. Am devenit fără sa vrem robi ai banului și suntem conduși de acesta; drept urmare nu avem o relație corectă cu banul și cei mai mulți dintre noi, nu știm să ne facem o listă de priorități în raport cu banul.

Știu sună puțin ciudat la început, dar mai greu este până începi să-ți gestionezi corect veniturile astfel încât să vezi ce contează mai mult pentru tine și dacă cheltuiești corect banii în funcție de necesități.

Drept urmare îți propun un plan în care te voi învăța ”cum să faci bani” din propriul venit:

Ia o coală de hârtie și sus de tot scrie-ți venitul net, fie că alegi să faci un plan doar pentru tine, sau alegi să faci pentru întreaga familie, asta după ce ai convins fiecare membru să ia parte la această acțiune.

Într-un tabel schițezi 8 rânduri pentru următoarele categorii:

  • rate/chirii;
  • utilități;
  • mâncare;
  • asigurări (casă, mașină, de viață);
  • transport;
  • vacanțe/timp liber;
  • cheltuieli personale (haine, cărți, cosmetice, cadouri, etc);
  • depozite/economii.

în dreptul fiecărei categorii, îți notezi bugetul estimat, iar la final de lună notezi cu exactitate cât ai cheltuit/economisit, astfel încât poți observa unde faci greșelile cele mai mari.

Acest plan va funcționa foarte bine, doar dacă îți pui obiective financiare, pe termen scurt, mediu și lung.

Spre exemplu: niciodată nu vei reuși să-ți cumperi o casă fără să faci un efort financiar, decât dacă câștigi la Lotto 🙂 Drept urmare, este foarte important să faci pași mici pentru a reuși să-ți duci la bun sfârșit planurile mari.

O mie de angajați BCR au devenit profesori de independență financiară și organizează ateliere la nivel național cu diferite categorii de vârste, de la copii din grădinițe la adulți. Atelierele sunt gratuite și sunt organizate în companii, instituții publice, universități, licee și școli. Materialele sunt special adaptate societății românești și nu prezintă oferte comerciale din partea băncii. Școala de Bani de la BCR este un program de educație financiară care vorbește dincolo de definiții, sintagme și teorii despre nevoi și aspirații, despre cum putem să obținem bunăstarea.

De pe site-ul Școlii de bani, răspunzând la chestionarul pus la dispoziție de echipa de specialiști în independență financiară am aflat că sunt o conservatoare în ceea ce privesc investițiile, lucru pe care îl știam de multă vreme. Nu mă întind niciodată mai mult de cât îmi ajunge plapuma și știu exact ce venituri am, astfel încât îmi organizez bine cheltuielile; preferând astfel să-mi crești încet, dar sigur, economiile. Sfatul celor de la Școala de bani a fost să învăț mai multe despre investițiile cu risc mic și alte metode care îmi pot pune banii la treabă.

Tu? Nu ești curios să afli cum poți să ajungi la independență financiară?

Primul pas stă în a învăța să ai o relație corectă cu banii, iar al doilea pas stă în a pune banii să lucreze pentru tine. Pornește prin a-ți planifica bugetul lunar și vezi de unde poți face economii, iar mai apoi începe să investești.

Doar investiția îți poate oferi o viață mai bună și implicit un trai liniștit!


Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018 - Proba 6. Pași pentru a deveni independent financiar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *