Diete

Cum am ajuns să o cunosc pe Rina?

Posted on in Diete
4950 gr la naștere…

M-am născut la aproape 42 de săptămâni, în condițiile în care data estimată era 23 august, iau eu am văzut lumina zilei în 3 septembrie. Probabil nu vroiam să sărbătoresc toată viața ziua de 23 August 🙂 La naștere am avut 4950 gr, iar doctorul ginecolog a făcut glume pe seama mea zicându-i mamei că dacă mă mai ținea o săptămână, puneam sta direct în șezut. Cei 61 cm avuți la naștere au fost direct proporționali cu greutatea, așa că întotdeauna am fost o ”vlajgană” (zdravănă) de fată cu îmi spunea bunica în copilărie.

Bilanțul din clasa a VIII-a

Țin minte că la bilanțul medical din clasa a VIII-a am avut 64 kg și 172 cm. Atât în perioada liceului, cât și a facultății nu prea am dat importanță kilogramelor. Mă simțeam bine în pielea mea. Uneori încercam să nu mai mănânc pâine sau să nu mai mănânc după ora 18, dar aceste restricții nu m-au ținut niciodată prea mult. Am început probabil ”n” diete, dar după o zi, două renunțam.

Recordul meu negativ în greutate…

La 24 ani, când am ajuns profesoară la Zau de Câmpie aveam 78 kg. Pentru că iarna lui 2010-2011  am petrecut-o mai mult în casă, uitându-mă la filme și ronțăind mai tot timpul câte ceva, am ieșit din iarnă cu 85 kg. A fost recordul, ce l-am dus vreo 3 luni. Până când am ținut cu adevărat o dietă. Era bazată pe proteine și vitamine cu foarte puțini carbohidrați. Aveam voie maxim 2 felii de pâine pe care una o mâncam dimineața cu o felie de șuncă, iar cealaltă la prânz. Aveam o gustare între micul dejun și prânz când mâncam un fruct și altă gustare între prânz și cină, când mâncam fie un fruct, fie un iaurt slab. La prânz mâncam de cele mai multe ori piept de pui sau pește cu salată, iar cina era fie ce am mâncat la prânz dar înjumătățit, fie un ou fiert cu ceva legume sau chiar o salată cu brânză.  Am ținut această dietă 13 zile, în care am revenit la kilogramele mele normale…78.

3 ani mai târziu, la nuntă, aveam 72-73 kg, dar am pierdut cele 6 kilograme în timp și doar cu puțină atenție la ceea ce mâncam. Am mai încercat dieta ce o ținusem în 2011 când am ajuns la 85 kg, dar nu a mai avut același efect, așa că cele 6 kilograme pierdute în 3 ani s-au dus mai mult de la sine.

Apogeul greutății l-am avut, totuși când m-am dus să-l nasc pe Andres. Atunci aveam 90 kg, dar erau 2 în 1. Am ieșit din spital cu 10 kg mai puțin, în condițiile în care Andres a avut 4,4 kg. Am revenit destul de rapid la greutatea dinainte de sarcină, dar asta și datorită faptului că l-am alăptat exclusiv până la 6 luni, iar apoi în continuare alături de mâncare până la 1 an și 7 luni.

Din nou la 15 ani…

Momentul în care l-am înțărcat pe Andres, am făcut cunoștință cu Rina. Cred că statul acasă și plictiseala m-au făcut să încep dieta. Aveam 72 kg și 176 cm, dar eu vroiam să slăbesc. În 5 ture de PACV (dieta Rina e o dietă disociată pe 4 zile: proteine, amidon, carbohidrați și vitamine) am scăpat de 7 kg și iată-mă ajunsă la 65 kg. Aceleași kilograme ce probabil le aveam în clasa a IX-a :))

Nu am ținut nici o menținere după și efectul yo-yo a venit numai de cât. Am revenit de unde am plecat…72-73 kg. Chiar și așa mi-a plăcut acestă dietă. E o dietă foarte libertină, e un stil de viață, care îți permite o dată la 4 zile să mănânci inclusiv tort.

De o lună de zile sunt pe baricade….

Cu aceeași greutate, de 73 kg, am venit în Anglia anul trecut în Martie, iar în Mai aveam deja 75 kg. În octombrie am încercat să țin Rina iar, dar am renunțat după a doua zi de vitamine. De Crăciun mă învârteam în jurul a 78 kg, iar de Paști eram aproape de 80 kg. În Iunie am fost plecat în vacanță în Turcia, iar la întoarcere cântarul m-a șocat….82,4 am avut în dimineața zilei de 11 Iunie, moment în care am reînceput Rina. Azi e deja o lună și am dat deja 6,8 kg, dar încă țelul meu nu e atins. Sunt însă pe drumul cel bun!

Dieta Rina, după cum v-am spus e o dietă disociată în care nu faci foamea, trebuie doar să ai grijă ce combinații faci. Pentru a vă veni în ajutor, am postat aici, meniurile mele din prima săptămână de dietă, poate vă inspiră pe cele care vreți să pierdeți în greutate.

Pe curând!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *