Modelul meu de bunătate și mereu pus în slujba celuilalt!
Ce iubesc!

Modelul meu de bunătate și mereu pus în slujba celuilalt!

Posted on in Ce iubesc! · Exercițiu de recunoștință

Azi e o zi tristă în familia mea… 9 Iulie 2016 a plecat la Doamne Doamne ce ce era soț, frate, tată, socru, bunic și străbunic pentru familia lui. Moșu meu drag a pierdut lupta cu viața pe pământ, câștigând viața cea cerească, după o perioadă relativ scurtă de suferință. 

L-am văzut pentru ultima dată în viață în 11 Iunie 2016, când a fost la un control în Târgu Mureș. Era destul de slăbit și parcă nu mai aparținea locului în care era. Însă plecarea lui dintre noi, a lăsat un gol imens în sufletele fiecăruia dintre noi. 

Frânturi din copilăria mea…

Mi-am petrecut copilăria la Alecuș, în comuna Șona din județul Alba, satul natal al mamei mele. Mai toate vacanțele le petreceam aici, însoțită fiind de cele mai multe ori de frații mei mai mari. Vacanțele de vară începeau în 16 Iunie și se terminau în 14 Septembrie în acest colț de Rai. În perioada copilăriei, nu îl priveam ca un colț de Rai, ci mai mult ca pe un Auschwitz :)) Era plin de copii pe toate ulițele, trimiși de părinți în vacanță la bunici. Aici, în ”micul lagăr de concentrare” am învățat ce înseamnă munca și deasemenea cum să de bucurăm de fiecare zi de Duminică. Aici am învățat să dau cu sapa sau cu grebla, să culeg fasole sau să pun cartofi. Tot aici am învățat să țin pentru prima dată post și să mă bucur cu adevărat de mâncare după o perioadă de abstinență culinară. 

Responsabilii principali au fost moșu și bunica (Alexă și Veronica lui Țârca, cum le spunea prin sat)

Lucram întreaga săptămână la muncile câmpului și așteptam Duminica cu sufletul la gură. Era singura zi în care, fată fiind, aveam dreptul în sat. Frații mei mai mari, mai ieșeau și în cursul săptămânii seara pe uliță, dar cu condiția să fie apți de muncă a doua zi, eu în schimb eram fată și nu prea aveam liber la acest răsfăț. Uneori mai aveam false promisiuni de la frații mei că vor intermedia pentru mine, pentru a ieși și eu cu ei, dar acele promisiuni se risipeau în vag seara după cină, când ei plecau, iar eu rămâneam plângând pe prispa casei. 

În ciuda acestor interziceri, neînțelese la acea vreme, am realizat după ani, că moșu și bunica nu vroiau decât ce e mai bun pentru noi. Ei erau responsabili pentru viața și integritatea noastră pe perioada vacanței și vroiau să se asigure că fac tot ce le stă în putință pentru a-și îndeplini misiunea verii. 

Mereu în slujba celuilalt!

Vă spuneam că la Alecuș am învățat să țin post. Moșul era în slujba bisericii din tinerețile lui, încă dinainte de a se naște mama. El era clopotarul bisericii, cel care cu ajutorul clopotului, avea responsabilitatea de a anunța lumea că începe slujba, că cineva a trecut la cele veșnice sau cel care încerca să alunge vremea rea ce vroia să se apropie de sat. Îmi aduc aminte că ne aflam la mare depărtare de sat, la pus de cartofi. Știu că mai aveam foarte puțin pentru a termina, dar niște nori negri se apropiau de sat. Deși am fi putut terminam treaba și apoi să plecăm înspre casă, moșu a preferat să adunăm toate uneltele și să plecam, pentru că era mai important să ajungă la timp să tragă clopotele pentru a încerca să împrăștie norii. Probabil pentru unii dintre voi, par lucruri fanteziste, dar cei care au avut copilăria la țară, unde se mai ține tradiția, cu siguranță ați auzit că se trăgea clopotul pentru vreme. 

Casa bunicilor mei e aproape de biserică, dar în ciuda acestui fapt, nu era deloc ușor să te trezești n miez de noapte să mergi la biserică prin furtună și fulgere și să tragi clopotul pentru vreme, când alții se întorceau pe cealaltă parte în pat. 

Din aceste fapte, nu am putut decât să învăț ca pentru a-ți fi ție bine, trebuie să le fie și celorlați bine. Moșu ne-a arătat asta de fiecare dată, însă în inocența noastră de copii, nu am înțeles-o întotdeauna. 

Zilnic familia unită…

La Alecuș familia era permanent unită. Nu exista prânz sau cină, să nu fim tot așezați în jurul mesei, să rostim mai întâi rugăciunea, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate și apoi să ne bucurăm împreună. La cină se contabilizau reușitele zilei ce tocmai se încheiase și tot aici se făceau planuri pentru a doua zi, cu specificația ”dacă Dumnezeu îngăduie…”. erau cuvintele bunicilor mei.

Azi, moșu nu mai e printre noi! Azi, ne-a rămas doar bunica  să-i mulțumim pentru toată purtarea de grijă. Pentru moșu, ne rămâne doar să privim spre cer și să-i dorim Odihnă Veșnică în Împărăția Cerurilor. 

Azi îți sunt recunoscătoare…

Azi, în schimb vreau să-i fiu recunoscătoare moșului și nu-mi rămâne decât să-i mulțumesc, cu convingerea că îmi poartă de grijă în continuare.

Mulțumesc moșu meu drag pentru vacanțele petrecute la Alecuș, ah ce n-aș da să mai am parte de asemenea vacanță, aer curat și mâncare sănătoasă. Mulțumesc moșu că m-ai ținut aproape de Biserică, că alături de bunica m-ați învățat ce înseamnă postul și cum ne pregătim pentru o sărbătoare; m-ați învățat cum să cinstesc ziua de Duminică și cât de importantă e Sfânta Liturghie. Mulțumesc și pentru faptul că uneori ai fost aspru și nu m-ai lăsat în sat. A trebuit să mai cresc ca să-ți înțeleg temerea. Mulțumesc că m-ai învățat ce înseamnă muncă și că doar prin sudoarea frunții putem ține capul drept în societate. Mulțumesc că a fost un exemplu bun de soț și părinte în familia noastră. Mulțumesc moșu pentru tot!

Dormi în pace, moșu meu drag! 

1 Iunie 2015
                                                                               1 Iunie 2015
29 Ianuarie 1935 – 9 Iulie 2016

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *