Spring Superblog 2018

Scoate-ți haina din anonimat!

Posted on in Spring Superblog 2018

Vreme mohorâtă de afară, ploaia și zăpada, temperaturile sub 0 grade, nu fac altceva decât să mă țină în casă la căldură. Însă, așa cum eram obișnuită încă din copilărie, când făceam curățenia de primăvară, mai exact cea dinainte de Paști, aceasta implica și o verificare a hainelor din șifonier și implicit o eliberare a lui. Așa că nu am mai stat pe gânduri și ieri i-am făcut un bine șifonierului și un bine naturii.

Pentru că aveam nenumărate ținute pe care nu le mai îmbrăcasem de ceva vreme, unele dintre ele am hotărât să le păstrez, iar altele, care sunt convinsă că nu le voi mai purta niciodată, am deschis să le donez. Aici, în Anglia, unde locuiesc, există nenumărate magazine de second-hand care primesc haine și diverse obiecte second-hand, care sunt comercializate, iar banii rezultați din comercializarea acestor produse susțin diverse asociații cu scopuri caritabile.

Cu siguranță și tu ai un șifonier suprasolicitat, așa că îți propun un exercițiu.

Cred că o lună de zile e mai mult decât suficient în care să urmărești ce haine folosești și ce haine ocupă loc degeaba în dulapul tău. Te-ai gândit vreodată că ții în dulap haine care poate nici măcar nu îți mai sunt bune, le ții acolo cu gândul că vei slăbi și vei fi iar la fel ca acum 5 ani. Ei bine, cei de la Evernisaj susțin că ”Haina nu-l face pe om, dar n-ar strica să stea bine pe el.”, așa că nu mai are ros să depozitez hainele care nu-ți mai vin bine.

Cum vă spuneam mai sus, exercițiul nu trebuie să dureze mai mult de o lună de zile. În cadrul acestei luni cred că veți avea suficiente ocazii în care că îmbrăcați ținute precum office, casual, romantic, sport sau elegant.

La finalul lunii de exercițiu, nu ar trebui să mai țineți în șifonierul vostru articole pe care nici nu le-ați atins sau care nici măcar nu au compus o posibilă ținută.

Tot la finalul acestei luni, cred că ar trebui să dați un refresh garderobei voastre și să verificați dacă aveți următoarele articole în șifonierul vostru.

Oricât de învechite ar părea unele articole, ele nu se demodează niciodată, așa că ar trebui să ai mereu în garderoba ta următoarele articole:

  • cămașa albă – fie ea în combinație cu o fustă neagră realizând o ținută office sau cu o pereche de pantaloni când vrem să ieșim seara în oraș. O cămașă albă e obligatorie în șifonierul oricărei femei.
  • fusta neagră – este un articol feminin ce avantajează pe toată lumea. În funcție de constituția corpului, poți alege o fustă scurtă, mulată, sau fie ea până la glezne puțin evazată.
  • sacou – de preferat de culoare negră. Acest accesoriu are rolul de a transforma o ținută de zi într-una business.
  • rochia neagră – e accesoriul ce ne scoate din impas. În funcție de accesoriile ce o însoțesc, acestă rochie poate fi purtată atât la o plimbare, cât și la o petrecere. Deasemenea încălțămintea face diferența în cazul aceste rochii negre, ce nu trebuie să lipsească din garderoba niciuneia dintre noi.
  • blugii – sunt un articol de îmbrăcăminte la îndemâna oricui. Fie că sunt clasici, evazați sau skinny, cred că cele mai multe dintre noi apelăm la blugi când nu știm ce să purtăm.
  • eșarfa – este un accesoriu obligatoriu în dulapul nostru. Fie că alegem o eșarfă din mătase sau cașmir, colorată sau nu, e obligatoriu să avem măcar o eșarfă în dulapul nostru.
  • plicul negru – este must have în garderoba noastră. E important de reținut că mărimea plicului ține de plăcerea noastră, dar trebuie să fie suficient de spațios încât să încapă în el telefonul, banii, cheile și eventual un ruj. 

SECOND HAND

Magazinele de second-hand sunt adesea evitate de mulți dintre noi fără să ne gândim la necesitatea acestora. Unii dintre noi credem că e necesar să fim în rând cu moda, fără să conștientizăm că noi facem moda. Un mic accesoriu, poate schimba o ținută, iar dacă ești în căutarea acestui accesoriu, poate îl găsești în acest magazin second hand.

Haine second hand, sunt acele haine care primesc o nouă viață, care poate pentru vechiul stăpân au fost anonime și au nevoie de tine pentru a le scoate din anonimat.

Redefinește-ți fiecare ținută, dar ia în calcul și natura!

Pe curând!


Fotografiile ce însoțesc acest articol au fost puse la dispoziție de echipa Evernisaj. 

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018 - Proba 6. Haine second hand purtate chic and smart

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *