cadouri

Idei de cadouri pentru luna Martie și nu numai!

Posted on in cadouri · fetru · fimo · handmade · Pasiune · portelan

Dragilor, iată-ne ajunși la ultimul articol cu idei de cadouri pentru luna Martie. Chiar dacă probabil mulți dintre voi le-ați achiziționat deja, cu siguranță veți găsi în acest articol idei minunate, ce merită să nu fie trecute cu vederea.

În acest articol vă voi prezenta mai multe idei la un loc, e puțin diferit față de articolele cu care v-am învățat pe parcursul lunii Februarie.

Chiar dacă unele idei par a se repeta, pentru că probabil sunt în aceeași sferă, de fapt produsul rezultat e total diferit. Ca să fiu mai explicită, chiar dacă veți găsi două persoane care pictează, sau care lucrează cu fetru, sau chiar tehnica decoupage-ului, produsele diferă total între ele.

Și cum vorba din bătrâni spune ”Vorba lungă, sărăcia omului!”, vă voi prezenta aceste minunate idei de cadouri.

Kya Kreativ, vă oferă produse croșetate. Din discuția avută cu Gabriela, omul din spatele acestui concept am aflat că ea e deschisă la orice provocare și acceptă orice comandă, oricât de ciudată sau dificilă ar părea la prima vedere. Pentru 8 Martie are pregătite două idei de cadouri: colier croșetat Sunshine – fiind o variantă clasică de cadou, iar cadoul nonconformist este un Dream catcher croșetat. Pentru această primăvară, Gabriela pregătește o colecție de rochițe (o parte croșetată și o parte material textil), set mamă-fiică, iar pentru tătici papion în aceeași cromatică.

                              

Rămânem în sfera croșetatului  și Iubire Pentru Lucru Manual, vă propune deasemenea diverse lucruri croșetate. De la hăinuțe pentru copii, până la botoșei, coliere și/sau brățări, Mădălinei îi place să fie provocată, iar pe viitor vrea să încerce să ofere clienților ei și încălțăminte croșetată.

                                           

Schimbăm registrul și vă propun Stefy Treasures Hand Made, care are pentru voi fundițe broșă ce dau o notă aparte oricărei ținute și pot transforma o ținută banală de birou într-o ținută statement.

                             

Iar mai apoi, Alina bijoux vă pune la dispoziție diverse bijuterii și ceasuri realizate manual.

                 

Amintiri tradiționale, este proiectul Irinei, un proiect pornit din pasiune  pentru  lucrul manual, pentru motivele tradiționale și cu gândul  la copilărie. Irina realizează bijuterii și accesorii cu motive tradiționale sau  florale  cusute manual pe pânză de bumbac și combinate cu diverse baze din metal, argint, lemn sau alte elemente. Seturile de bijuterii cu motive tradiționale sau florare, vin în intâmpinarea celor ce caută un cadou special.

                                 

Un altfel de cadou puteți achiziționa de la Istoriato – The Alchemy of dreams. Literal, Istoriato înseamnă „cu o poveste în sine“, „care conține o poveste“. Stilul Istoriato aduce un element nou în decorațiile ceramice: povestea. Prin intervenția picturală, obiectul funcțional se metamorfozează într-un univers viu, animat de lumini și umbre. 
Fiecare obiect care se naște în atelierul Istoriato este unic, are propria sa personalitate şi propriul său spirit unic. Este vorba de pictură pe porțelan cu pigmenți speciali şi metale prețioase (aur, platină si sidef), cu ardere la temperaturi între 780 şi 850 de grade. Pentru 8 Martie, Elena v-a pregătit atât casete din porțelan, cât și plăcuțe cu mesaje, ambele produse pictate manual cu inserții de aur.

                              

Dacă ideea precedentă vă propunea cadouri din porțelan, acum vă aduc în față cadouri din fimo. Pretty Kitty, proiectul Andreei Tilvaru, vă propune diverse cadouri modelate din pastă fimo. Modelatul lutului e pasiunea ce o face pe Andreea sa uite de toate grijile. În fiecare obiect, Andreea crează  povești pentru a fura zâmbete de la viitorii proprietari. Chiar dacă sunt figurine care le modelează pentru prima dată, Andreea este încântată de orice provocare.

                                

Cadouri cu Dichis București, mai exact Ana, omul din spatele acestui concept, s-a îndrăgostit la prima vedere de arta decoupage-ului, dragoste pe care sper să o nutriți pentru produsele ei 🙂 . Cadouri cu Dichis, oferă daruri minunate, unicate, pictate și personalizate pentru fiecare.

                               

Handmade By Arya, folosește aceeași tehnica decoupage. Andreia, omul din spatele acestui concept iubește lucrurile practice și evită să dea naștere unor obiecte cu rol de bibelou, de acea rezultatul muncii sale este unul practic, unic și deosebit! În momentul de față, Andreia realizează agende personalizate, seturi pentru gătitul miresei, pentru tăierea moțului sau ruperea turtei, cufere pentru amintiri, cu alte cuvinte tot ceea ce dorește clientul, ea poate personaliza.

                       

Întrăm acum în lumea Fetrului fermecat și călătorim alături de Angela,  o îndrăgostită iremediabil de lucrul de mână.  Pentru luna Martie, Angela, are pregătite broșe fel de fel, pentru toate gusturile, de la unicorni pentru fetițe, până la cactuși, păpădii și clasicul trifoi pentru doamne.

                     

Pic si Poc- atelier de fetru, mai exact Loredana, omul din spatele acestui proiect ne menține în lumea fetrului. Loredana realizează coronițe decorative, aranjamente florale și alte “nebunii” (cum spune ea) din fetru, în combinații sau nu cu alte materiale. De aici puteți achiziționa un buchet de flori care să reziste o viață!

                                    

Coloring our Lives vă propune o idee diferită de cadou. Aici veți găsi tablouri și mini-tablouri pictate pe pânză, personalizate și adaptate în funcție de poveste, mesaj și destinație. De asemenea, veți putea găsi aici și desene în creion livrate împreună cu rame special create pentru ele. Toate acestea pot reprezenta un obiect decorativ unicat pentru casa voastră sau un cadou foarte apreciat pentru cei dragi, de la evenimente festive până la momente fericite în familie.

                          

MiniAlbum vă ajută să vă păstrați amintirile într-o formă deosebită. De această dată este vorba de albumele foto-carte! Aceste albume pot fi personalizate în funcție de evenimentul care îl cuprind în interior, practic e o poveste sub formă de fotografii. Pentru luna Martie, Daniela, reprezentanta acestui proiect și implicit a acestei idei de cadou are pentru voi coperta cu motive tradițional românești. Deși simplă, această copertă are eleganța ei! Daniela mi-a mărturisit că e în topul vânzărilor!

                            

Cam aici se încheie seria de articole cu idei de cadouri. Vreau să cred că măcar una din toate aceste idei propuse v-a atras atenția. Pentru orice detalii și/sau comenzi, nu ezitați să contactați direct persoana implicată în proiectul respectiv urmărind link-ul atașat la fiecare idee de cadou.

Pe curând!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *