handmade

Primăvara ne bate la ușă!

Posted on in handmade · Pasiune

Nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul… Au trecut și Sărbătorile Crăciunului, Revelionul și deja luna ianuarie stă să se termine. Mai e puțin până când vine primăvara, parcă stă să bată la ușă. Dar ca în fiecare an, prima zi de primăvară e sărbătorită de la mic la mare cu un tradițional mărțișor. Deși mulți susțin că mărțișorul se poartă până în 8 Martie, eu sunt mai atipică și nu-mi iau mărțișorul din piept decât în ultima zi din Martie.

Luna Martie e o lună mai specială, pentru oricare dintre noi. E o lună în care oferim bucuria sub forma mărțișorului sau a florilor de 8 Martie.

Pentru mine a fost specială și când eram copilandră, dar de 3 ani încoace, nu doar ofer flori de ziua mamei, ci și primesc.

Îmi aduc cu drag aminte cântecelul de la grădiniță:

”E ziua ta, mămico!

În dar ți-am adus inima

Și crede-mă, mămico

Un dar mai frumos nu se putea!”

În cântam cu atât de mult drag…chiar și acum uneori i-l când mamei mele de 8 Martie. Acum îmi învăț propriul copil să-l cânte.

Anul acesta vreau să vă vin în ajutor. Și dacă sunteți în pană de idei la capitolul cadouri pentru 1 și 8 Martie, o să vă dau eu câteva idei. Trebuie doar să urmăriți postările de pe blog. Joi, 1 februarie, va fi primul interviu online cu Ana-Maria Babusanu Macarie, la finalul căruia veți găsi oferta propusă de aceasta pentru luna Martie. Toate ideile de cadouri ce vi le voi prezenta sunt handmade și cu siguranță vor încânta orice femeie, fie ea mamă, soră, soție, soacră sau fiică.

Spor în toate!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *