Answear

Pisica neagră ce mi-a purtat noroc!

Posted on in Answear · cizme · concurs bloggeri · probă superblog · rochii elegante · SuperBlog 2017
Era trecut de ora 9 și eu ar fi trebuit să fiu în plină ședință, dar de fapt erau doar pe punctul de a ieși din casă. Pentru că urma să prezentăm un nou proiect la firmă și aveam să mă întâlnesc cu diverși oameni noi, ținuta mea trebuia să fie exemplară. Însă șifonierul meu, sau mai bine zis kilogramele luate în plus după ultima vacanță all-inclusive mi-au cam dat planurile peste cap. 
Telefonul meu suna încontinuu. Managerul meu vroia să știe când ajung . Îi răspund și-i spun că sunt blocată în trafic, urmează să ajung. De fapt era o minciună. Habar n-aveam dacă e trafic și în cât timp voi ajunge la birou. Și parca asta nu ar fi fost tot. Când să ies din scara blocului, o pisică neagra îmi taie calea. Așa că m-am oprit și am făcut trei pași înapoi, și am repetat același ritual de trei ori… Da, sunt superstițioasă și așa fac de fiecare dată când o pisică neagră îmi taie calea. Vreau să mă asigur că nu-mi strică de tot ziua, de parcă nu era stricată deja. 
Slavă Domnului că am ajuns destul de repede la birou și ședința a și început. Mă simțeam atât de prost îmbrăcată și aveam impresia că toată lumea îmi investighează hainele. Ufff, sper să scap cu bine și din aceasta, îmi spuneam în gând! 
În timp ce prezentam proiectul simțeam că nu mai am aer. Eram obișnuită cu ținute casual, iar această ținută office parcă exploda pe mine. Nu ținuta era de vină, ci kilogramele mele în plus. Dar ce pot face dacă mi-a plăcut shaorma cu de toate?! 😃
De fapt garderoba mea era în paragină. Hainele ce le purtam zilnic îmi era bune, că mereu îmi adăugam ceva nou și astfel era pe noua mea mărime, fără să-mi dau seama că am schimbat-o într-e timp, dar cele office, erau mai vechi și astfel nu-mi mai veneau lejer. 
Din punct de vedere profesional prezentarea a decurs cu nu se putea mai bine. Cei veniți la prezentare au fost încântați de proiectul nostru și au și dorit să semneze contractul cu noi. Bucurându-se de această realizare, șeful meu a venit la finalul zilei în biroul meu și ce credeți?! Mi-a oferit o primă cash de 1000 lei! 
Văzându-mă cu banii în mână am și dat fuga-fuguța pe site-ul celor de la Answear și mi-am comandat o rochie elegantă, pentru seara în care va avea loc lansarea proiectului.  Doar că nu aveam cum să merg la acel eveniment desculță, și dacă tot am primit bănuții respectivi, mi-am comandat și o pereche de cizme
Iată ce mi-am cumpărat:




După această experiență, am constatat că pisica neagră mi-a purtat noroc. Mi-a adus o primă și haine noi de la Answear. Așa să tot își facă apariția în calea mea! 


Acest articol  a fost scris pentru SuperBlog 2017 – Proba 20. Before / After cu Answear

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *