All-inclusive

Ibiza – Ziua 1

Posted on in All-inclusive · Călătorii · Ibiza 2017 · Vacanță


1 septembrie 2017 - Ibiza - Ziua 1



Era 11.30 când am plecat de acasă înspre aeroport pentru a nu întâmpina probleme pe drum și să riscăm să rămânem acasă, cum zicea bunicul meu ''Noi trebuie să așteptăm după mijloacele de transport și nu ele după noi''😉. Zis și făcut!

Drumul a fost suficient de liber întrucât în aproximativ o ora și 20 min eram deja ajunși în Aeroportul din Stansted. Urma ca avionul nostru să decoleze la 15.55, iar porțile să se închidă cu 30 minute mai devreme. 
De cum am ajuns în aeroport am putut preda bagajul de cală și am putut deasemenea să trecem prin prima poartă de securitate. Așteptarea nu a fost o problemă pentru că ne-a oprit lângă un stand cu jucării de la Hamleys, unde Andres a putut să-și diversifice așteptarea prin diverse jocuri. 

Timpul a trecut și iată că ne-am urcat în avion. Pentru ca Andres e la vârsta "Ce e aia? , Dar aia ce e?" a fost nevoie sa răspundem la toate întrebările legate de fiecare părticică a avionului. Zborul a durat aproximativ doua ore și jumătate și pentru noi și mezinul familiei noastre a fost totul în regulă.




Ajunși pe tărâm catalan, am fost așteptați de către cei de la Jet2holidays și preluați de către un autocar de transfer, autocar ce ne-a lăsat în fața hotelului unde urma să ne petrecem următoarea săptămână de vacanță.


Pentru că aeroportul este în sudul insulei, iar cazarea noastră se afla în nord-estul insulei am mai călătorit aproximativ o ora și 15 min cu autocarul.


Ajunși la hotel, am primit de la recepție cartela de intrare în cameră, cartelele pentru masă și cele 3 brățări pentru all-inclusive cu ajutorul cărora ne puteam servi de la bar.




După ce ne-am instalat, pentru ca era deja trecut de ora 21.30 (oră până la care se servea cina) am fost informați că putem servi masa de seară, dar e doar hrană rece.


Ne-am lăsat bagajele în cameră și am coborât la masă. Apropo eram cazați la etajul 2 al hotelului cu o vedere frumoasă spre piscina interioară a hotelului.


După ce am mâncat, ne-am hotărât să ieșim la explorat zona și deși era trecut de 22.00 am încercat să găsim plaja 😉. Natura a făcut să alegem plaja mai îndepărtată de noi, decât cea care se afla în spatele hotelului, dar așa a fost sa fie 😃. Am făcut aproximativ 5 minute până la plajă...Cala Nova. Apoi am venit pe costa insulei plimbându-ne pe faleza luminată a Marii Mediterene.




Ajunși înapoi la hotel ne-am retras în cameră, fără să mai profitam de activitățile oferite de hotel pentru oaspeții săi în curtea din spatele hotelului.


A doua zi urma o zi plină de explorat, drept pentru care am ales să dormim.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *