bagaje

Bagajele sunt pregătite…

Posted on in bagaje · Călătorii · Ibiza · Vacanță
Azi a fost ultima zi de muncă înainte de mica vacanță ce urmează, așa că după ce am ajuns acasă am început să împachetez din lucrurile ce le vom lua cu noi… Bagajul pentru Andres e cel care necesită cea mai mare atenție. 
O parte din lucruri le avem deja cumpărate, dar mai sunt câteva ce ne lipsesc și pe care le vom cumpăra mâine…pe ultima 100 de metri 😀.
Ochelarii de soare, cei de apă, slipul și pălăria așteaptă să dea întâlnire cu marea 😉.

Ajutor de nădejde

Pentru că deja e băiețel mare, Andres a contribuit în felul lui la făcut bagajele. Și pregătit pistolul pentru apă, găletușa și lopățica, dar și câteva forme pentru nisip. Știe că vom pleca la mare, că va avea la dispoziție apă din belșug și că o va putea explora cu tălpile goale pe nisipul fierbinte.
E atât de încântat, iar încântarea lui nu poate decât să ne bucure. Vrem ce e mai bun pentru el, iar această vacanță e bine-meritată pentru toți trei.
Pentru că el e super-eroul nostru, nu puteam decât să îl accesorizăm pe măsură, așa că Spiderman e la putere 😊.
Sper să pun în bagaje tot ceea ce avem nevoie și să nu uit nimic din ce e important. 

De luat cu noi!

Iată ce conține bagajul nostru:
– haine, în special tricouri și pantaloni scurți;
– încălțăminte de plajă;
– costum de baie;
– prosoape;
– rogojină pentru plajă;
– cremă de protecție solară;
– ochelari de soare;
– ochelari de apă;
– jucării pentru Andres;
– produse de igienă personală. 
Voi ce ați mai pus în bagajul vostru de vacanță?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *