DIY

Când am început să visez?

Posted on in DIY · dorinte · idei · stele · vise
     Cred că fiecare dintre noi are vise, pasiuni și dorințe care încă sunt în pragul de așteptare, care încă nu au fost luate în calcul și/sau pentru care încă nu a venit rândul… Poate am considerat că încă nu e vremea lor sau de ce nu, am acordat o mai mare importanță la activitatea noastră de zi cu zi, iar dorințele și visele noastre le-am lăsat pe locul doi… Aș am procedat și eu, multă vreme… Am mai cochetat din când în când cu unele idei care-mi stârneau curiozitatea și pofta de lucru, dar nu am insistat… 
     În 21 ianuarie 2015 s-a născut băiețelul meu, Andres, și o dată cu nașterea lui am intrat în concediu de maternitate. Timpul a trecut si pe zi ce trecea îmi doream tot mai mult să fac ceva cu cele <două mâini dibace> ale mele. Așa am început să împodobesc pahare pentru viitorii miri și/sau nașii lor. Asta a fost prima activitate din concediul de maternitate. 
     Pentru că nu tot timpul anului sunt nunți sau cel puțin nu tot timpul anului am avut miri care să-și dorească pahare împodobite de mine, am început să împletesc hârtia, pentru a construi un plic din hârtie. 
     Acum lumea deja se pregătește cu fel și fel de ornamente pentru Crăciun și mă bate gândul să încerc și eu ceva decorațiuni pentru brad din fetru, dar și niște coronițe din ramuri de brad. Cine știe ce voi reuși să fac?! 
     Cam atât pentru azi, revin cât de curând posibil cu evoluția mea în ale împodobirii paharelor… O să vă arăt primele mele pahare si cum am evoluat în timp…
     Pe curând!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *